Descrie ce faci în maximum trei propoziții

Îi ajut pe oameni să se întoarcă în corpul lor, la respirația lor și la liniștea pe care, de multe ori, o caută în exterior. Prin yoga, sound healing, retreaturi și practici de reconectare, creez spații în care oamenii pot să încetinească, să se asculte și să se simtă din nou acasă în ei. Nu predau doar posturi sau tehnici, ci îi însoțesc pe oameni într-un proces blând de prezență, echilibru și transformare.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine?

Cred că pe mulți i-ar surprinde că, deși astăzi vorbesc despre liniște, prezență și respirație, o mare parte din viața mea am trăit-o într-un ritm foarte structurat, mental, responsabil, în lumea cifrelor, a rapoartelor și a obligațiilor. Am fost mult timp omul care ține lucrurile sub control, care rezolvă, care duce, care nu se oprește. Și poate tocmai de aceea, drumul meu către yoga nu a fost o evadare romantică, ci o nevoie profundă de a învăța să respir din nou.

A existat un moment specific când ai știut că nu mai poți face altceva?

Da. Nu a fost un moment spectaculos, ci unul foarte tăcut. Pe dinafară, totul părea în regulă: aveam o carieră stabilă, ani de experiență, o viață așezată. Dar în interior simțeam că ceva se oprise. Era ca și cum viața mergea înainte, iar eu o priveam din afară. Întrebarea care revenea mereu era: „Așa o să trăiesc mereu?” Atunci am înțeles că nu mai pot continua doar pentru că lucrurile arată bine din exterior.

Povestește un moment concret în care ai ales să continui, deși totul îți spunea să te oprești

Când profesoara mea de yoga mi-a spus că pleacă din țară și studioul risca să se închidă, am simțit că se pierde un spațiu care devenise pentru mine o casă interioară. Nu aveam un plan de afaceri, nu aveam garanții și nu știam exact cum se conduce un studio de yoga. Dar știam că nu vreau ca acel loc să dispară. Așa că am ales să preiau studioul. După aceea, viața mea a început să se schimbe într-un fel pe care nu l-aș fi putut planifica: am devenit instructor, facilitator de sound healing, am început să creez clase, retreaturi, comunitate. Un pas făcut din inimă a deschis un drum întreg.

Ce te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public?

Cred că m-a costat mult să spun, chiar și mie însămi, că viața pe care o construisem nu mă mai hrănea. Este greu să recunoști asta când ai muncit ani de zile, când ai responsabilități, când ceilalți te văd ca pe un om stabil și așezat. M-a costat să-mi dau voie să nu mai fiu doar „omul care poate”, „omul care rezolvă”, ci și omul care simte, care obosește, care are nevoie de sens. Privind în urmă, da, a meritat. Pentru că acolo unde am avut curajul să fiu sinceră a început viața mea reală.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în domeniul tău?

„Fă yoga ca să arăți bine.” Mi se pare unul dintre cele mai sărace feluri de a vorbi despre o practică atât de profundă. Sigur că yoga poate schimba corpul, postura, mobilitatea, energia. Dar, dacă o reducem la imagine, pierdem exact esența ei. Yoga nu este despre cât de frumos arată o postură, ci despre cât de sincer ești cu tine în timp ce o practici. Uneori, cea mai profundă practică nu este cea spectaculoasă, ci cea în care reușești să rămâi prezent, fără să fugi de tine.

Ce faci în primele zece minute când te simți blocată?

Mai întâi încerc să mă opresc. Nu mereu îmi iese elegant, dar primul meu gest este să revin la corp: respir, pun o mână pe inimă sau pe abdomen și încerc să simt unde este blocajul în mine, nu doar în minte. Uneori ies afară, merg puțin, beau apă, aprind o lumânare sau mă așez câteva minute în liniște. Nu caut imediat soluția. Încerc mai întâi să ies din panică. Am observat că, atunci când sistemul nervos se liniștește, răspunsurile apar altfel.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă, ce i-ai recomanda?

I-aș recomanda să-și cumpere un caiet simplu și un ceai bun, apoi să-și ia câteva ore doar pentru el. Să meargă într-un parc, într-un loc liniștit sau chiar să rămână acasă fără telefon și să scrie trei întrebări: „Ce mă obosește?”, „Ce îmi lipsește cu adevărat?” și „Care este un pas mic pe care îl pot face azi?” Apoi i-aș recomanda să facă o plimbare lungă și să respire conștient. Uneori nu avem nevoie de încă o soluție complicată, ci de spațiu ca să ne auzim.

Ce carte, concept sau idee ți-a schimbat modul de a lucra?

Ideea care mi-a schimbat cel mai mult modul de a lucra este că transformarea nu se forțează, ci se creează prin spațiu, repetiție și blândețe. Am trăit mult timp cu ideea că progresul înseamnă control, efort și presiune. Yoga m-a învățat contrariul: corpul se deschide când se simte în siguranță, mintea se așază când nu o mai împingi, iar omul se transformă când nu mai este judecat. Asta aplic și în clasele mele, și în felul în care construiesc comunitatea.

Ce ai în telefon și ai recomanda oricui?

Am notițe, fragmente de idei pentru clase, teme pentru retreaturi, întrebări pentru jurnal, mesaje pentru comunitate. Le-aș recomanda tuturor să aibă un loc unde să noteze imediat ce simt sau ce le vine ca inspirație. Nu toate ideile trebuie folosite, dar, dacă nu le prinzi când apar, se pierd.

Ce creator, autor, gânditor sau mentor urmărești activ?

Aș spune că, în acest moment, mă inspiră foarte mult profesorii și ghizii care îmbină spiritualitatea cu simplitatea. Nu mă mai atrag neapărat teoriile complicate, ci oamenii care pot vorbi despre lucruri profunde într-un fel viu, aplicabil, omenesc. Erica Nagy este una dintre persoanele care mi-au marcat profund parcursul. De la ea am primit nu doar informație, ci o anumită calitate a prezenței: felul în care ții spațiu pentru oameni, felul în care nu grăbești procesul, felul în care lași practica să lucreze.

Iar începutul schimbării mele a venit odată cu întâlnirea cu Geshe Michael Roach, prin cărțile lui și conferințele la care am avut șansa să fiu prezentă în anii când a venit în România. GMR este pentru mine unul dintre puținii oameni datorită cărora sunt cea care sunt azi.

Care a fost cea mai grea decizie din ultimii trei ani?

Cea mai grea decizie a fost să mă desprind, interior, de identitatea pe care o avusesem atâția ani și să accept că drumul meu se mută tot mai mult spre yoga, sound healing, comunitate și lucrul cu oamenii. Nu a fost o decizie luată într-o zi, ci una care s-a așezat treptat, dar cu multă teamă. Miza era mare: stabilitate, imagine, responsabilități, întrebarea „Oare pot?” Am luat-o nu pentru că aveam garanții, ci pentru că simțeam că, dacă nu o fac, mă pierd pe mine.

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj?

Am învățat că, uneori, curajul nu arată ca o acțiune mare, spectaculoasă. Uneori curajul înseamnă să te oprești. Să recunoști că ești obosită. Să nu mai împingi. Să spui „Nu știu”, „Nu mai pot așa”, „Am nevoie de altceva”. Mult timp am crezut că oamenii curajoși sunt cei care merg înainte indiferent de orice. Acum cred că adevăratul curaj este să mergi înainte fără să te abandonezi pe tine.

Ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții?

Pentru mine, să merg înainte fără garanții înseamnă să fac pasul următor atunci când nu văd tot drumul, dar simt că direcția este adevărată. Înseamnă să nu aștept să fie totul perfect: planul, banii, curajul, aprobarea celorlalți. Când așteptăm garanții, de multe ori așteptăm, de fapt, să dispară frica. Eu nu cred că frica dispare mereu. Dar poți merge cu ea de mână. Poți respira, poți face un pas mic și poți vedea ce se deschide după.

Ce permisiune vrei să îi dai cuiva care amână?

Îți dau permisiunea să nu mai aștepți să fii complet pregătit. Să începi mic, imperfect, tremurând puțin, dar sincer. Dacă ceva din tine te cheamă de mult timp, nu îl mai amâna doar pentru că nu ai garanții. Uneori viața nu îți dă certitudini înainte să pornești. Ți le dă pe drum.