Luiza Ciurlea
Facilitator de sesiuni de respirație conștientă 9D Breathwork și retreaturi
„Luiza Ciurlea susține sesiuni de respirație conștientă 9D Breathwork și retreaturi. Limita pe care o declară de la început este și cea care îi definește poziția profesională: „Nu repar și nu vindec oameni, nu dau verdicte și nu pun etichete.” Astăzi locuiește într-un sat la 850 de metri altitudine și vorbește despre alegerea de sine, prezență și responsabilitatea fiecăruia pentru propria viață. Respirația apare în parcursul ei ca o practică prin care revine la sine, nu ca o promisiune medicală universală.”
Descrie ce faci în maximum trei propoziții
Îmi trăiesc viața, nu ea pe mine, mutându-mă la țară, într-un sat la 850 de metri altitudine.
Poate cel mai important lucru pe care îl fac este că m-am ales și pe mine și, mai ales, că nu mă mai simt vinovată pentru asta. Nu știu exact care este impactul pe care îl am asupra oamenilor. Știu că îi inspir și, poate cel mai relevant, vreau să înțeleagă cât de importanți sunt ei în propriile vieți.
Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine?
Cred că ar fi surprinși să afle cât de sensibilă și emotivă sunt și, mai ales, că am o mare provocare să vorbesc în public.
A existat un moment specific când ai știut că nu mai poți continua ca înainte?
Pe 6 noiembrie 2023 am primit telefonul de la mama mea: să vin acasă, pentru că tata urma să plece. Din păcate, nu am ajuns să îmi iau la revedere de la el. Dar noi am stat mult de vorbă și am realizat cât de relativ este totul.
Am înțeles că tot ce avem este acum și aici și, mai ales, că felul în care trăim acest acum și aici îl determină pe mâine.
Povestește un moment concret în care ai ales să continui, deși totul îți spunea să te oprești
Întotdeauna am fost într-un „continui”. Nu stau pe loc. Am ales să mă ridic din toate situațiile în care am căzut. Nu am dat voie nimănui și niciunei situații să îmi spună să mă opresc.
Ce te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public?
Să spun constant: „Nu sunt pentru toată lumea, așa cum nici toată lumea nu este pentru mine.”
A meritat. Am stabilit limitele mele, nu pe ale altora, și am ales un anumit tip de oameni interesați de ceea ce spun și fac.
Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în domeniul tău?
Că ceea ce fac alții este prost sau rău, iar ceea ce fac ei este minunat.
Ce faci în primele zece minute când te simți blocată?
Respir conștient, mă readuc la mine și cer ghidaj. Dumnezeu îmi arată mereu Calea; eu trebuie să o văd.
Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă, ce i-ai recomanda?
Să lase totul, să își ia o agendă și un stilou și să iasă într-un parc. Să stea desculț măcar 30 de minute, să se uite la cer fără să facă altceva și să respire conștient. Apoi să scrie ce îi trece prin minte în primele momente.
Ce carte, concept sau idee ți-a schimbat fundamental modul de a lucra?
Am să mă refer la două cărți: Pelerinul rus și Respirația, de James Nestor.
Pelerinul rus este citit mai recent, dar mi-a reconfirmat că Dumnezeu este totul. Respirația m-a readus la mine, m-a reconectat cu mine, cu esența mea, și m-a făcut să fiu prezentă așa cum nu am fost niciodată: prezentă în acel acum și aici.
Ce ai în telefon și ai recomanda oricui?
Nu am o practică zilnică, dar pot povesti ceva foarte scurt, care mă motivează ori de câte ori mă las absorbită de treburile cotidiene și las deoparte comunicarea din online.
Am avut o perioadă în care nu am postat și am primit mesaje de la oameni care îmi spuneau, aproape la unison, că îi motivează și îi inspiră ceea ce scriu și postez; că i-am făcut să înțeleagă că își pot acorda puțin timp, în tihnă și fără să se simtă vinovați. Soțul meu mi-a spus: „Pentru oamenii aceștia și pentru alții ca ei, pe care îi atingi, trebuie să continui să scrii și să postezi.”
Ce creator, autor, gânditor sau mentor urmărești activ?
Îl admir și îl urmăresc cu drag pe Steven Bartlett și podcastul The Diary of a CEO, pentru curajul și inițiativa de a aborda subiecte sensibile, cu asumare și responsabilitate.
Asumarea și responsabilitatea reală sunt două principii destul de rar întâlnite astăzi, cu atât mai mult în online, unde totul se bazează pe volum, consum și repede înainte.
Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani?
Să mă aleg și pe mine și, mai ales, să fac asta fără să mă simt vinovată.
Eram în București cu un părinte călugăr apropiat de mine și de familia mea, care cunoștea provocările prin care trecusem în ultimii ani, mai ales provocările familiei mele. La un moment dat, m-a întrebat:
„Cine vă credeți, doamna Luiza?”
Nu am fost în stare să răspund.
„Cine vă credeți, doamna Luiza?”
M-au trecut tot felul de stări: revoltă, furie, neputință.
„Cine vă credeți, doamna Luiza?”
Am răspuns cu greu: „Părinte, sunt mamă. Nu pot să fiu nepăsătoare.”
„Vă considerați mai presus de Dumnezeu? Noi toți suntem copiii lui Dumnezeu. Lăsați-L și pe El să își facă treaba.”
Din acel moment, nu doar am înțeles, ci am acceptat și am integrat cu adevărat că există ceva mai presus decât noi toți. De la un anumit punct, tot ce putem face pentru copiii noștri este să ne rugăm pentru ei și doar să fim.
Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj?
Cel mai mare curaj este vulnerabilitatea: să ai curajul să te arăți așa cum ești, fără măști, fără filtre, fără proiecții și nu așa cum ar da bine.
De ce? Pentru că abia atunci începe libertatea ta. Asta înseamnă cu adevărat să fii autentic. Nu poți fi autentic dacă nu ai curaj și nu acționezi din libertate.
Ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții?
Eu nu aștept. Îmi trăiesc viața; nu viața mă trăiește pe mine. Am înțeles că viața este o experiență, cu de toate, că absolut nimeni nu este responsabil pentru viața mea și nimeni nu este vinovat. Ține de mine ce aleg.
În această viață știm cu siguranță un singur lucru: la un moment dat, călătoria noastră aici se va încheia. Până atunci, totul este relativ și nimic nu este bătut în cuie.
Ca acțiune, din vara lui 2018 mulțumesc și sunt recunoscătoare pentru tot ce pleacă, rămâne sau vine în viața mea, pentru că înseamnă că acel lucru îmi este necesar în momentul respectiv.
Ce permisiune vrei să îi dai cuiva care amână?
Eu m-am trezit astăzi și scriu aceste rânduri. Altcineva, la doi pași de mine sau mai departe, nu s-a mai trezit.
Am toate motivele să fac astăzi ceva mai bun și mai frumos decât ieri, pentru mine în primul rând și apoi pentru semenii mei. Chiar dacă asta înseamnă doar să schimb două sau trei vorbe cu un om care are nevoie.
Ce fac eu? Un lucru simplu și banal: văd acel suflet. La un anumit nivel, toți avem nevoie să fim văzuți.
„Un lucru simplu și banal: văd acel suflet. La un anumit nivel, toți avem nevoie să fim văzuți.”